Antichități și artă este un grup de Facebook, care la momentul actual are peste 6400 de membri. Este practic un targ online public, ceea ce înseamnă că poți vedea toate postările, dar tot e nevoie de o cerere de aderare la grup pentru a putea realiza toate acțiunile care îi revin unui membru.

Oricine poate face o postare cu un obiect pe care vrea să îl ofere spre vânzare, iar preferabil e ca aceasta să includă atât conținut scris, cât și vizual. Exemplele de postări de până la momentul actual diferă, putând fi vorba de cărți, ceasuri de buzunar, abțibilduri vechi sau chiar pachete de țigări Carpați.

Mai există și postări care nu sunt neapărat pe subiect, precum omniprezentele meme-uri sau share-uri ale unor alte pagini sau informarea cu privire la anumite evenimente, cum a fost cazul Târgului Iei Tradiționale din incinta Muzeului Național al Țăranului Român din București.

Cum e cazul și în cazul altor grupuri de Facebook, dacă îți dorești un obiect anume din cele postate, intri în contact cu vânzătorul. Fiind vorba de un grup cu membri din toată țara, predarea se va face în mod personal sau prin livrare.

gânduri, păreri, dialoguri, întrebări

Lasă un răspuns

Autentificare

Înregistrare

Resetează parola

Te rog introdu numele tău de utilizator sau adresa de email, vei primi o legătură prin email pentru a crea o parolă nouă.