Cautatorii de vechituri este grupul celor curajoși să caute vechituri pe o rețea de socializare relativ nouă. Sunt aproape 11.000 de membri, dintre care 12 sunt administratori. A fost creat pe 9 iulie 2018 și, în timp, s-a impus și un regulament.
Un scroll printre postări te ajută să îți dai seama că este vorba despre un spațiu unde 90% dintre obiectele scoase la vânzare/licitație sunt cu adevărat interesante. Recent au fost postate niște binocluri vechi franțuzești din perioada primului și celui de-al doilea Război Mondial cu reglaje funcționale, la un preț de 150 lei bucata, iar alt obiect cu încărcătură istorică listat este o ștampilă CFR funcțională, care datează din perioada comunistă.
În luna septembrie a fost creat și un eveniment online numit Un obiect drag din colecția mea – prezentare tematică, în cadrul căruia toți membrii grupului au fost invitați să participe cu câte o piesă din colecția personală. Singura condiție a fost ca acesta să se încadreze în tematica grupului. Cineva a postat un obiect achiziționat chiar de pe Cautatorii de vechituri, un aparat foto Leica I Standard (E) din 1944.
gânduri, păreri, dialoguri, întrebări