Valoarea obiectelor vechi a urcat pe un piedestal în ultimii ani, iar acest aspect este subliniat prin drumul lor spre revitalizare, prin șansa care le este oferită pentru a nu deveni deșeuri, ci echivalentul unor pietre prețioase. Acest lucru s-a tradus într-un mod de viață pentru mulți dintre noi, în formularea unei filozofii care se oglindește mai ales în decorul casei noastre. În orice temă – rustic, contemporan, eclectic – produsele reutilizate și reciclate se pot adapta la diferite stiluri și oferă o notă mult mai personalizată spațiilor. Stilul vintage reproduce un stil care era în trend în urmă cu nu mai puțin douăzeci de ani. Poate cele mai îndrăgite stiluri sunt totuși cele dintre anii ‘50 și ‘70, luând în considerare influența enormă adusă de producțiile cinematografice vaste, care au făcut din aceste epoci o emblemă.
Amenajarea vintage de astăzi presupune să fii în primul rând pasionat, dar și conștient de diferențele stilistice din diferitele momente istorice, în cazul în care vrei să eviți să creezi confuzii de stiluri.
Pentru a decora o casa in stil vintage retro, puteți încerca următoarele sfaturi:
- Alegeți o tema sau o perioada specifică pentru decorul dvs. vintage-retro, cum ar fi anii 1950 sau anii 1960. Acest lucru vă va ajuta să alegeți mobilier, accesorii și culori care se potrivesc stilului dorit.
- Cumpărați mobilier si accesorii vintage sau reproduceri ale mobilierului si accesoriilor din acea perioada. Puteți caută în magazinele de antichități sau la târgurile de antichități, dar puteți găsi reproduceri ale mobilierului vintage în magazinele de decorațiuni interioare.
- Alegeți culorile potrivite pentru a crea un ambient vintage. În general, culorile calde și luminoase, cum ar fi galbenul, portocaliul și rozul, sunt o alegere bună pentru un stil vintage retro. De asemenea, puteți încerca să folosiți culori mai închise, cum ar fi verdele închis sau maroul, pentru a crea un aspect mai sofisticat.
- Adăugați accesorii care să completeze decorul dvs. vintage-retro. Puteți adăuga perne cu imprimeuri retro, covorașe cu modele geometrice sau lămpi cu abajururi din sticla colorată. De asemenea, puteți adăuga obiecte decorative, cum ar fi vaze, oglinzi sau tablouri cu rame vintage.
- Păstrați un echilibru intre elementele vechi și noi din casa dvs. Dacă toate elementele din casa dvs. sunt vintage, acest lucru poate face ca decorul să pară prea aglomerat sau supraîncărcat. În schimb, încercați să echilibrați mobilierul și accesoriile vintage cu elemente moderne, cum ar fi un covor modern sau o canapea contemporană. Acest lucru vă va ajuta sa creați un decor vintage-retro care arată bine și este confortabil pentru dvs. și pentru cei din jurul dvs.
Atunci când își doresc să își decoreze locuința, unele persoane se gândesc la cum să achiziționeze cele mai frumoase obiecte, dar iubitorii de vintage dau o șansă obiectelor vechi și le transformă în cele mai frumoase piese de mobilier sau piese decorative. Procesul de transformare presupune fie retușarea aspectului general, cum ar fi culoarea, după care se păstrează modul inițial de întrebuințare, fie se schimbă în mod radical scopul anterior, sertarele putând deveni astfel rafturi pentru perete, pâlniile servind drept suporturi pentru lumânări sau ușile fiind orice altceva decât o cale de a trece dintr-o cameră în cealaltă.
Cu siguranță, oricine poate fi inventiv fără pic de ajutor, dar câteva idei din afară pot contribui frumos la efortul tău de a crea o atmosferă vintage, prin folosirea unor obiecte vechi.
Dacă ai văzut vreodată filmul Breakfast at Tiffany și, în același timp, ai un ochi pentru obiecte aparte, cu siguranță îți amintești de cada transformată în canapea. Dacă nu, există mari șanse să fi văzut ideea preluată în alte contexte. Este vorba despre o variantă cool de plasare a unui obiect într-un cu totul alt context decât cel obișnuit. Procesul în sine implică multă muncă, pași diverși precum tăiere, șlefuire, poate chiar vopsire, dar estetica produsului finit merită tot efortul. Și dacă ești cumva de părere că nu prea se potrivește în niciuna dintre încăperile locuinței tale, poți duce totul și mai departe, transformând-o într-un balansoar pentru exterior.
Hai să apreciem obiectele vechi și să ne transformăm locuința într-o adevărată oază vintage
Se pare că la căpătâiul patului este mereu nevoie de a depozita niște cărți, dispozitive electronice, cutii cu șervețele sau alte lucruri esențiale. Având în vedere o listă atât de lungă de elemente indispensabile, spațiul de stocare amplu oferit de o mini-bibliotecă, găsită în mod accidental printr-un oarecare depozit, o transformă într-o noptieră perfectă. Poți să o acoperi cu un strat proaspăt de vopsea și niște hârtie de contact cu model, apoi atașezi un cvartet de picioare moderne, pentru a adăuga înălțime și a finaliza transformarea. Dacă nu ai reușit niciodată să intri în posesia unei astfel de piese de mobilier, mai există o variantă. Poți transforma o ladă de mărime medie într-o noptieră practică și interesantă. Poate chiar și navetă de bere ar fi o idee ieșită din comun, dar lăzile vechi reușesc să completeze mai bine atmosfera vintage.
Ușile vechi sunt ușor de găsit, tocmai pentru că oferă posibilități nesfârșite de reutilizare pentru un pasionat de bricolaj, dar mulți nu știu ce opțiune să aleagă. O ușă robustă poate fi transformată cel mai ușor într-un suport pentru haine, având nevoie doar de câteva tăieturi măsurate cu precizie, ceva șlefuire și vopsire și o colecție de cârlige rezistente. Poți face mai multe suporturi pentru haine dintr-o singură piesă, astfel încât să le poți agăța prin toată casa. Dacă vrei să găsești un înlocuitor și pentru cârlige, poți alege niște umerașe din lemn, pe care să le atârni cu susul în jos, vopsindu-le în aceeași nuanță.
O altă modalitate de a ieși din tipare este să achiziționezi o mașină de cusut veche și să o plasezi într-o altă încăpere decât ai face-o în mod obișnuit, în bucătărie, exact acolo unde îți este mai la îndemână și poți avea acces mai rapid la rola de șervețele, la tacâmuri și la alte elemente care se potrivesc de minune pe blatul său. Este o variantă mult mai eficientă decât să le ascunzi în sertare și dulăpioare.
Un retuș esențial, care contribuie foarte mult la crearea atmosferei dorite într-o încăpere, este sursa de lumină, iar aceasta se referă atât la obiectul intermediar, cât și la tipul de lumină: caldă sau rece. Chiar și din postura de necunoscător al stilului vintage, ne putem da seama că lumina caldă îi este caracteristică. Aceasta oferă o senzație plăcută de a ne afla într-un loc confortabil, prietenos și, totodată, poate fi modalitatea prin care edităm live mediul înconjurător, cu un filtru sepia. Toate lămpile de masă și de podea cu abajur par a fi create cu cel puțin 5% esență vintage în ADN, așa că nimeni nu va putea da greș vreodată alegând una, două, trei sau atâtea cât să poată lumina o casă întreagă, predestinată decorării în stil vintage.
Ca să reușești să creezi o atmosferă vintage prin decorarea locuinței cu obiecte vechi, trebuie să o vezi în primul rând ca pe o variantă încântătoare, să ai mintea deschisă pentru a observa detalii legate de design în orice fel de împrejurare, cum ar fi, atunci când faci o vizită cuiva, ori când te uiți la un film, la o emisiune tematică, când răsfoiești paginile unei reviste. De asemenea, nu ar trebui să-ți lipsească măcar puțină curiozitate de a căuta inspirație în nenumăratele surse de pe internet și o doză și mai mare de dedicare, pentru a face nu doar un prim pas, ci să execuți totul până la final, când atmosfera vintage te va cuceri, pur și simplu.
gânduri, păreri, dialoguri, întrebări